CSM Cetatea Turnu Măgurele a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată pe teren propriu cu CSM Alexandria, în etapa a IX-a a Ligii a III-a, Seria 5. Într-un meci în care am arătat ambiție și determinare, băieții noștri au condus la pauză, însă oaspeții au reușit să restabilească egalitatea în repriza secundă.
Prima repriză a început cu ocazii de ambele părți, dar formația noastră a avut momente bune de atac și a pus presiune pe poarta adversă. În minutul 6, Stancu a trimis peste poartă dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, iar în minutul 9, o acțiune rapidă construită de Mitru, Matei și Călin s-a încheiat cu un șut din careul mic, respins de apărarea adversă. Au urmat noi încercări ale băieților noștri, prin Tănase, Călin, Mitru și Matei, iar insistența ofensivă a fost răsplătită în minutul 28, când Bogdan Tănase a înscris pentru 1-0.
În minutul 39, Tăbărana a fost eliminat, iar echipa noastră a fost nevoită să gestioneze partida în inferioritate numerică. Chiar și așa, am continuat să căutăm golul, iar în minutul 41 Tănase a avut o ocazie importantă de a majora avantajul, însă șutul său dintr-o poziție excelentă a fost reținut de portar. La pauză, Cetatea conducea cu 1-0.
În repriza secundă, CSM Alexandria a încercat să profite de avantajul numeric și a căutat egalarea, pe care a reușit-o în minutul 54, prin Eduard Sîrbu. Băieții noștri au continuat să lupte și au rămas periculoși în atac. Pălii și Manole au încercat să amenințe poarta adversă, iar în minutul 90, după o acțiune construită de Manole și Mitru, șutul nostru a fost respins de portar în bară, mingea ieșind în corner.
Finalul a fost tensionat, iar în minutul 89 oaspeții au înscris în urma unei lovituri libere, însă reușita a fost anulată pentru ofsaid. În cele din urmă, tabela a rămas neschimbată, iar cele două formații au încheiat partida la egalitate, scor 1-1.
Echipa de start a formației CSM Cetatea Turnu Măgurele: Ciobanu (12) – Mitrea (2), Tăbărana (3), Andone (17), Defta (25), Mitru (5), Călin (19), Matei (8), Stancu (20), Ciocăneală (11), Tănase (9).
Jucători intrați pe parcurs: Gudilă (4), Ștefan (16), Manole (10) și Palii (21).
Pentru echipa noastră, acest rezultat vine după un meci în care băieții au arătat caracter și au continuat să lupte în ciuda eliminării din prima repriză. Le mulțumim suporterilor care ne-au fost alături pe Stadionul Municipal și celor care au urmărit partida în transmisia live de pe canalul nostru de YouTube.